
Pentru a mări coeziunea socială și teritorială și pentru a accelera tranziția verde și tranziția digitală, NextGenerationEU oferă un sprijin binevenit serviciilor de utilități publice din numeroase comunități din toată Europa. Unul din numeroasele proiecte ambițioase beneficiare este cel de modernizare a gării din Domžale, Slovenia. Priorități: accesibilizarea gării pentru persoanele în scaun cu rotile, construirea unui pasaj subteran sigur pentru călători, modernizarea. Lucrările s-au efectuat cu ajutorul pachetului de stimulente financiare NextGenerationEU, în valoare totală de 800 de miliarde EUR.
Situat la doar 12 kilometri de capitala slovenă, orașul Domžale face parte din centura vitală pentru navetiști a Ljubljanei. În ultimii ani, linia de cale ferată Kamnik se deteriorase parțial. Investiția în valoare de 7,2 milioane EUR realizată prin intermediul NextGenerationEU a permis modernizarea tehnică a gării din Domžale și îmbunătățirea accesibilității și siguranței acesteia. Pentru a afla mai multe, am vorbit cu directorul de șantier, Zoran Račič, și cu o navetistă, Mojca Robas.
Ce raport aveți cu proiectul? Îl considerați un succes?
ZR: Lucrez pentru Căile Ferate Slovene de 38 de ani. Pe durata lucrărilor, am fost implicat în coordonarea logisticii și în organizarea de servicii alternative de transport cu autobuzul pentru navetiști. Pentru mine, siguranța este realizarea numărul 1 a proiectului. Înainte, oamenii treceau deseori calea ferată direct peste șine. Noul pasaj subteran le face accesul mai sigur – lucru atât de necesar în zilele noastre, când atenția ne este distrasă ușor, mai ales de telefoanele mobile.
MR: Locuiesc în Domžale și merg la serviciu cu trenul zi de zi. Noua gară este acum mai modernă și mai frumoasă, dar cel mai mare câștig mi se pare îmbunătățirea siguranței și accesibilității. Pasajul subteran și ascensoarele accesibile scaunelor cu rotile facilitează accesul pentru persoanele cu mobilitate redusă.
„Pasajul subteran și ascensoarele accesibile scaunelor cu rotile facilitează accesul pentru persoanele cu mobilitate redusă.”
– Mojca Robas, localnică
Credeți că proiectul va avea un impact de durată?
ZR: Sper că renovarea gării din Domžale îi va încuraja pe factorii de decizie de la nivel local și național să facă eforturi pentru renovarea tot mai multor gări. Infrastructura este atât de importantă pentru comunități, și toată linia Kamnik trebuie reabilitată. Pe termen lung, beneficiile depășesc costurile, deoarece astfel de proiecte creează locuri de muncă la nivel local și îi readuc pe tineri în sector.
MR: Și eu cred că infrastructura și conectivitatea mai bună pot să atragă noi investiții și să creeze locuri de muncă. Aceasta aduce beneficii comunității și economiei locale, stimulează mobilitatea și atrage oamenii în zonă. În plus, pe termen lung, astfel de proiecte pot să reducă congestionarea traficului și să amelioreze calitatea aerului. Deci da, cred că impactul va fi pozitiv și de durată.
„Pe termen lung, beneficiile depășesc costurile, deoarece astfel de proiecte creează locuri de muncă la nivel local și îi readuc pe tineri în sector.”
– Zoran Račič, director de șantier la Căile Ferate Slovene
Renovarea gării Domžale este doar unul dintre numeroasele proiecte întreprinse în Slovenia datorită finanțării de 2,7 miliarde EUR primite prin instrumentul NextGenerationEU, dar impactul său local este vizibil și semnificativ. Axat pe îmbunătățirea siguranței, accesibilității și tehnologiei, acesta are ca rezultat o gară modernă și incluzivă, care răspunde în sfârșit nevoilor locuitorilor.
Detalii
- Data publicării
- 17 iunie 2024
- Autor
- Direcția Generală Comunicare
- Location
- Slovenia